În perioada 16-18 septembrie 2024 reprezentanți ai Departamentului Drept Public, Facultatea de Drept a USM, au participat în calitate de membri ai comisiei de evaluare a tezelor de master în cadrul Programului regional „Human rights and democratization”. Gazda evenimentului a fost Centrul pentru Studii Europene și Universitatea de Stat din Erevan, reprezentate de Dr. Kristine GEVORGYAN, coordonator de program și Dr. Vladimir MARTIROSYAN, coordonator academic.

Comisia de susținere a tezelor de master, a fost constituită din experți ce activează în cadrul Universității de Stat din Erevan și al Centrului de Studii Europene (Armenia), Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept, American University in Central Asia (Kârgâzstan), Universitatea de Stat din Tbilisi „Ivane Javakhishvili” (Georgia), Universitatea „Taras Shevchenko” din Kiev (Ucraina).

Promoția de masteranzi din anul academic 2023-2024, originari din Armenia, Georgia, Kârgâzstan, Moldova, Ucraina, Federația Rusă, Etiopia, Ghana, Gambia, Kenya, au prezentat tezele de master la varii subiecte de interes pentru conjunctura social-politică, juridică și cultural-ideologică actuală. Acestea au cuprins tematici conectate la drepturile migranților și refugiaților, violența domestică, politici și perspective de mediu, strategii de menținere a păcii, drepturile copiilor aflați în detenție cu îngrijitorii lor primari, drepturilor minorilor privați de libertate, inteligența artificială și drepturile omului, drepturile electorale, securitatea națională și regională, medierea etc.

În aceeași perioadă, reprezentanții universităților partenere au prezentat oferta educațională în cadrul programelor de master, relevantă pentru masteranzii din promoția anului 2024-2025 încadrați la Programului regional de master „Human rights and democratization in the Caucasus”.

Reprezentanții USM au prezentat oferta educațională la universității pe care o reprezintă și oportunitățile de participare la multiple evenimente culturale și științifice organizate constant în cadrul instituției de comunitatea academică și cea studențească.  Prezentarea a pus în valoare parteneriatul dezvoltat pe parcursul ultimilor ani cu  Global Campus of Human Rights și Global Campus Caucasus, grație căruia cadre didactice din Departamentul Drept Public sunt implicate în predarea a două discipline (Human rights and IT regulation; European standards and practices of family and childs rights protection) și coordonează cercetarea științifică a masteranzilor înscriși în programul  „Human rights and democratization”  și în programul „Drept Public și Guvernare Electronică” de la USM.

Dr. Hab. Rodica CIOBANU și Dr. Natalia CRECIUN au făcut o prezentare a cursurilor cu predare în engleză la Facultatea de Drept a USM, Programul de master „Drept public și guvernare electronică” (Human rights and IT regulation, European standards and practices of family and childs rights protection ) și modalitatea de consolidare de competențe și de organizare a școlii de primăvară Climate justice and human rights. Masteranzilor din diverse universități din regiunea Caucazului li s-a oferit oportunitatea de a cunoaște și de a deveni parte a comunității de studenți, masteranzi, doctoranzi la USM.

Asemenea activități contribuie substanțial la internaționalizarea studiilor universitare și reprezintă posibilități unice pentru comunitățile academice de a construi relații de colaborare și prietenie și de a le consolida, prin unicitate si diversitate de cultură, civilizație, conjunctură social-politică, specific juridic.

Published luni, 23 septembrie 2024